De ce ne-ar interesa problemele de scriere academică?

De ce ne-ar interesa problemele de scriere academică?

„Cel care scrie își construiește, scriind, o identitate provizorie pe care o oferă, implicit sau explicit, spre validarea destinatarului”, ne spune lect. univ. dr. Ilie Moisuc, în prima parte a Atelierului de scriere academică. Acesta a avut loc miercuri, 6 noiembrie, în Sala de Conferințe „Ferdinand” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Jonglând între mai multe definiții pentru sintagma „scriere academică”, profesorul aduce în discuție un tip de definiție – metaforică, succintă, dar, crede dumnealui, potrivită – care ar suna cam așa:

„Scrierea academică este o oglindă care scoate în evidență calitățile și defectele celui care scrie.”

De ce ne-ar interesa problemele scrierii academice?

  • ca să obținem ce vrem de la „viață” – asta s-ar traduce printr-o impresie bună, un feedback pozitiv, o notă bună la examene, la licență, la disertație (un răspuns pragmatic)
  • pentru că nu avem de ales. Pentru a supraviețui în mediul în care singuri ne-am băgat completând fișa de înscriere la facultate, trebuie să stăpânim regulile elementare ale scrierii academice (răspunsul realist, pe care profesorul l-ar oferi studenților)
  • pentru ca ceilalți să vadă în „oglinda scrierii” pe care o producem nenumăratele noastre calități – cât de inteligenți/rafinați/expresivi/onești din punctul de vedere al cercetării științifice (un răspuns metaforico-narcisist)
  • pentru că suntem responsabili de dezvoltarea noastră intelectuală, iar scrierea academică este o treaptă a acestei dezvoltări (răspunsul proactiv)

Începând din acest an, la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, se organizează un curs de „Introducere în metodologia cercetării”. La secția de română, acesta este ținut de lect. univ. dr. Ilie Moisuc, și atinge foarte multe probleme care țin de scrierea academică, printre care eficiența în mediul academic și cercetarea academică, arta documentării, arta exprimării în scris, plagiatul sau modalități digitale.

Întrebarea care dă titlul textului, „De ce ne-ar interesa problemele de scriere academică?”, dar și cele patru răspunsuri care o însoțesc sunt culese de la atelier și-i aparțin invitatului nostru, lect. univ. dr. Ilie Moisuc.

Atelierul de scriere academică este o activitate organizată de Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), în scopul de a răspunde unei nevoi de familiarizare a studenţilor cu normele de etică academică. Ea se adresează studenților de anul I, în mod deosebit, dar și celor care pregătesc o lucrare de absolvire, la momentul desfășurării atelierului.

Post a comment